— Păi ești inclusă. Exact asta este ideea…
PARTEA 2:
Ce se vedea în fotografii
…telefonul meu.
Am deschis prima fotografie și am ridicat ecranul, ca să-l poată vedea Andreea. Pentru o clipă, n-a făcut nimic. Apoi a luat telefonul din mâna mea.
Vlad apărea clar, cu fața întoarsă spre Bianca. Mâna lui se afla pe piciorul ei, sub marginea mesei. Bianca avea degetele înfipte în reverul sacoului lui.
În a doua fotografie se sărutau.
A treia era ceva mai neclară. Vlad se desprinsese de ea și se uita spre locul unde stătusem eu. – De unde ai asta? a întrebat Andreea. – De aseară. La barul hotelului. – Nu, a zis Vlad. Stai puțin. Nu e ce pare. – Tu ai spus că vorbim după, i-am răspuns. Am găsit timp acum.
În sală se auzea muzica, dar formația se oprise. Cineva de la masa părinților a lăsat furculița jos. Tata s-a ridicat pe jumătate, apoi s-a așezat la loc.
Andreea a privit fotografia încă o dată. Și-a apăsat unghia pe marginea telefonului. – Bianca era cu tine? a întrebat.
Vlad și-a deschis gura. A închis-o. – Eram băuți. – Nu erai atât de beat încât să nu știi pe cine să săruți, am spus.
Andreea a lăsat telefonul pe masă, lângă cartonașul împăturit. – De ce nu mi-ai spus dimineață? – Am încercat. – Ai spus că e vorba despre Vlad și ai făcut o scenă în fața tuturor. – Ți-am cerut cinci minute. – Eu aveam treabă. – Știu.
N-am mai adăugat nimic. Era destul de ușor să-ți amintești o conversație când ea se întâmplase cu o zi înainte și încă te durea urechea de la felul în care îți rostise numele.
Vlad a făcut un pas spre mine. – Dă-mi telefonul.
Andreea s-a întors spre el. Buchetul ei era pe masa principală, lăsat lângă un pahar de apă. O petală albă se desprinsese pe fața de masă. – Ai sărutat-o? – Andreea, putem vorbi în privat. – Ai sărutat-o? – A fost o greșeală.
Bianca nu era acolo ca să răspundă. Nimeni nu știa unde dispăruse după ce o sunase cineva în timpul recepției. O rudă spusese că plecase la hotel, dar nu știam dacă era adevărat.
Andreea și-a scos mâna de pe brațul lui Vlad. – Vreau să pleci. – Suntem căsătoriți de câteva ore. – Atunci pleci ca soțul meu.
A fost prima dată când a ridicat vocea în toată seara. Nu tare. Suficient cât să nu mai poată pretinde nimeni că nu auzise.
Cartonașul ei
Vlad a rămas pe loc, cu mâinile desfăcute, de parcă încerca să calmeze un câine care nu era acolo. – Ioana a vrut să strice ziua asta, a spus el. Uită-te la ea. A venit îmbrăcată așa, face poze pe ascuns și acum…
Andreea a întors capul spre mine. Pentru prima dată de când începusem să vorbesc, m-a privit fără să se uite la rochie. – Ce vrei să spui cu „a venit îmbrăcată așa”? – Ea a insistat să port roșu. Și-a dorit contrastul. Am mesajele.
Am deschis conversația cu Andreea și i-am arătat poza albă pe care mi-o aprobase cu câteva luni înainte, apoi mesajul de la cina de vineri. N-am ținut discursul pregătit în cap. I-am dat telefonul.
L-a citit singură. – „Exact așa mi-am imaginat”, a spus ea încet. – Da. – Am văzut rochia aceea. – Știu.
Vlad a încercat iar să intervină, dar Andreea a ridicat un deget spre el. – Taci.
Apoi s-a întors la mine. – De ce ai purtat-o totuși?
Mi-a venit să râd, dar n-a ieșit nimic. În spatele ei, una dintre domnișoarele de onoare își ținea paharul cu ambele mâini. Mama se uita la șervețelul din poală. – Pentru că tata m-a rugat. Pentru că mama mi-a spus că o să o supăr pe bunica. Pentru că tu mi-ai spus că doar încercai să fii drăguță. Alege una.
Andreea a privit din nou cartonașul de pe masă. – L-am scris după ce Bianca mi-a spus că tu ai văzut-o cu Vlad.
Atât de simplu a spus-o. Ca și cum tocmai ar fi recunoscut că mutase o rezervare la restaurant.
M-am uitat spre ea. – Când ți-a spus? – Azi, în apartament. După ce tu ai plecat de lângă mine. M-a sunat și mi-a zis că ai văzut ceva aseară. Că o să încerci să mă oprești de la nuntă fiindcă nu-l suporți pe Vlad. – Și ai crezut-o? – N-am știut ce să cred. – Ai scris discursul acela. – Da.
În sală, cineva a șoptit un nume. Tata s-a ridicat acum de tot. Mama i-a apucat mâneca.
Andreea a atins cartonașul cu vârful degetului. – Bianca mi-a spus că tu faci mereu asta. Că transformi lucrurile despre mine într-un motiv să te simți nedreptățită. – Și ai hotărât să mă faci să citesc asta în fața tuturor?
Ea n-a răspuns imediat. Și-a dus mâna la gât, unde colierul i se răsucise într-o parte. – Am vrut să-ți arăt că nu mă mai lași să te conduci. – Eu? – Știu cum sună. – Și tot ai făcut-o.
Vlad a râs scurt, fără să se bucure de nimic. – Asta e o problemă între voi. Nu are legătură cu mine.
Andreea s-a întors către el. – Tu ai sărutat-o. – Ți-am spus, a fost o greșeală. – De câte ori?
Lui i s-a schimbat fața. Foarte puțin. Dar am văzut-o.
Andreea a făcut un pas înapoi de la masă. – De câte ori, Vlad?
El s-a uitat la invitați, la fotograf, la părinții lui. Căuta un om care să-i ofere o ieșire.
Nimeni n-a făcut-o. – Nu aici, a spus el. – Aici ai făcut-o.
N-a mai citit nimeni discursul
Andreea și-a desprins vălul de la ceafă. A avut nevoie de două încercări; unul dintre piepteni se prinsese de păr. L-a scos și l-a pus pe masă. – De câte ori? – De câteva ori. – Cu Bianca?
Vlad n-a răspuns.
Am auzit un scaun împins înapoi. Era mama lui, o femeie pe care o întâlnisem o singură dată înainte de nuntă. S-a ridicat și a plecat spre ieșirea din sală, fără să se uite la el.
Andreea a luat telefonul meu. A mărit a doua fotografie și apoi a micșorat-o. – Și tu ai văzut asta aseară, a spus. Ai venit azi la mine și eu te-am trimis de lângă mine. – Da. – Iar apoi ți-am cerut să citești porcăria asta. – Da.
Mi-am auzit vocea în microfon, prea tare pentru cât de puține cuvinte spuneam.
Ea a lăsat telefonul în palmă. Pe ecran, Bianca avea gura lipită de a lui Vlad. În fotografia aceea nu se vedea nicio urmă de îndoială. Niciun accident. Doar doi oameni care se sărutau când credeau că nu-i vede nimeni. – Tata ți-a spus să suporți ziua, a zis Andreea. – Da.
S-a uitat spre el.
Tata n-a găsit nimic de spus. Și-a trecut degetul mare peste inelul lui de nuntă. Mama se ridicase și ea, dar nu venise lângă mine. Stătea lângă masa lor, cu șervețelul mototolit în mână. – Îmi pare rău, Ioana, a spus Andreea.
Nu i-am răspuns imediat.
Cu o oră mai devreme, o scuză de la ea m-ar fi făcut să uit rochia, cartonașul și toate mesajele. Aș fi ajutat-o să se așeze. I-aș fi spus să bea apă. Poate chiar să nu se mai gândească la poze până a doua zi.
Am întins mâna și am luat cartonașul. – Nu-l citi, a zis ea. – Nu-l citesc.
L-am desfăcut o dată, doar cât să văd scrisul. Cele trei fraze stăteau acolo, rotunjite și îngrijite, pregătite să mă micșoreze la microfon.
L-am împăturit la loc. – Nu mai e nevoie, am spus.
Andreea a privit către formație. Solistul ținea microfonul în jos. Pe masa de lângă scenă se răcea un platou cu sarmale, neatins de cineva care îl împinsese spre margine. – Petrecerea s-a terminat, a spus ea.
Vlad a încercat să-i ia mâna. Ea și-a tras-o înainte să o atingă. – Nu mă duce acasă. – Andreea, hai să vorbim. – Nu.
Apoi s-a întors spre mine. Nu mi-a cerut să o ajut și nici să o iert. Doar și-a întins mâna.
I-am dat telefonul.
În jurul nostru, invitații începuseră să se ridice. Unii se prefăceau că-și caută paltoanele. Alții nu se prefăceau deloc. Cartonașul rămăsese pe masă, lângă trandafirul alb, cu o margine umedă de la paharul pe care cineva îl pusese prea aproape.
Andreea a ieșit din sală fără să-și ia buchetul.
După ce s-au stins luminile
Am găsit-o în hol, lângă banchetă, cu pantofii în mână. Tata ieșise după ea, dar se oprise lângă ușa sălii. – Nu vreau să mă duci acasă, i-a spus ea. – Bine, a răspuns el. – Și nu vreau să-mi spui că trebuia să aștept până mâine.
Tata a dat din cap. Nu s-a apropiat.
Eu mi-am ridicat tivul rochiei și m-am așezat lângă ea. Rochia mă strângea la umăr. Pe podea, lângă pantofii ei, era o panglică albă cu numele unei firme de flori tipărit pe ea.
Andreea și-a sprijinit coatele pe genunchi. – Mi-ai spus despre el, a zis. – Am încercat. – Știu.
Nu i-am spus că totul era bine acum, fiindcă nu era. N-am promis că o să rămân lângă ea toată noaptea. Nici ea nu mi-a cerut.
După câteva minute, a întors capul spre mine. – Rochia chiar te strânge? – Da. – Îmi pare rău. – O să-mi treacă.
A scos un ac de păr dintr-un buzunar ascuns al rochiei și l-a pus lângă pantof. Un singur ac. Niciunul dintre noi nu s-a aplecat să-l ridice.
Din sală se auzea cineva întrebând unde era tortul.
Andreea și-a lăsat capul pe spate. Eu mi-am ținut telefonul în poală, cu cele trei fotografii încă deschise. Pe ecran rămăsese imaginea în care Vlad se uita direct spre mine.
Andreea nu mi-a cerut s-o șterg.
Dacă povestea asta ți-a rămas în minte, trimite-o cuiva care ar înțelege de ce Ioana n-a mai tăcut.
Sora ei i-a pregătit o umilință în ziua nunții, dar adevărul fotografiat cu o seară înainte ar putea schimba totul. Descoperă și alte povești despre trădări de familie și secrete neașteptate, precum ecusonul pe care familia nu l-a putut ignora și ce a pus nora în valiză înainte de zbor.
