„Fața Andreei și-a pierdut orice urmă de culoare, dar eu încă nu terminasem să o testez…”
Mi-am scos peruca încet și am așezat-o pe consola din hol, apoi mi-am desprins ecusonul fals de pe uniformă. Andrei cobora ultimele trepte fără să-și ia ochii de la mine, iar expresia lui trecea de la uimire la o furie pe care rareori o văzusem pe chipul lui.
Andreea și-a revenit prima.
„Andrei, ascultă-mă, mama ta m-a provocat intenționat. A intrat aici deghizată și m-a mințit, iar eu nu aveam cum să știu cine este.”
Am privit-o câteva clipe înainte să răspund.
„Tocmai asta era ideea.”
Ea și-a strâns brațele la piept, încercând să-și recapete siguranța.
„Deci recunoști că mi-ai întins o capcană.”
„Nu ți-am cerut să umilești pe nimeni, Andreea. Nu ți-am cerut să acuzi o femeie de furt, să o obligi să curețe podeaua cu mâinile goale sau să-i arunci apă murdară în cap. Eu doar am intrat pe ușă îmbrăcată ca o persoană despre care ai crezut că nu îți poate face nimic.”
Andrei și-a mutat privirea spre ea.
„Ai aruncat găleata în mama?”
„Nu știam că este mama ta!”
Vocea ei a răsunat prin hol, iar după acele cuvinte s-a făcut o liniște atât de apăsătoare, încât până și Andreea a părut să înțeleagă ce tocmai spusese.
Andrei a coborât ultima treaptă.
„Și dacă era într-adevăr menajeră, atunci era în regulă?”
„Nu asta am vrut să spun.”
„Atunci ce ai vrut să spui?”
Andreea a deschis gura, dar de data aceasta nu a găsit imediat răspunsul potrivit. Și-a trecut o mână prin păr, apoi s-a apropiat de el cu expresia aceea blândă pe care o folosea întotdeauna când voia să-l convingă.
„Sunt sub o presiune enormă din cauza nunții. Mama ta nu m-a plăcut niciodată și acum a creat toată situația asta ca să ne despartă.”
Andrei s-a uitat spre mine, iar eu nu am încercat să mă apăr.
În schimb, am scos reportofonul din buzunar.
„Nu trebuie să mă crezi pe mine.”
Am apăsat butonul de redare.
Vocea Andreei a umplut holul.
„Mai repede cu cutiile. Sau oamenii de vârsta ta au nevoie de pauză după fiecare scară?”
A urmat propria mea voce, apoi acuzația privind brățara, zgomotul fermoarului genții și, în cele din urmă, propoziția pe care nu aveam să o uit prea curând.
„Oamenii ca tine ar trebui să fie recunoscători că oamenii ca mine îi lasă să intre în casă.”
Andrei a închis ochii pentru câteva secunde.
Andreea s-a repezit spre mine și a încercat să-mi smulgă reportofonul, dar Andrei s-a așezat între noi.
„Ajunge.”
Nu a ridicat vocea, însă ceva din tonul lui a făcut-o să se oprească.
„Andrei, te rog.”
„Maria mi-a spus adevărul, nu-i așa?”
Andreea a încremenit.
El a continuat înainte ca ea să poată răspunde.
„Florin mi-a spus adevărul. Mama mi-a spus adevărul. Toți oamenii pe care i-am acuzat că te judecă greșit spuneau adevărul.”
„Sunt angajați, Andrei. Normal că se plâng.”
Am văzut exact momentul în care ultima urmă de îndoială a dispărut din ochii fiului meu.
„Sunt oameni.”
Andreea a rămas tăcută.
Andrei s-a îndreptat spre măsuța de lângă scară, unde se afla geanta ei. A ridicat-o și i-a întins-o.
„Pleacă.”
Ea a râs scurt, convinsă că era o amenințare spusă la nervi.
„Nu fi ridicol. Nunta este peste cinci săptămâni.”
„Nu mai există nicio nuntă.”
De data aceasta, expresia ei s-a schimbat complet.
„Nu poți anula totul din cauza unei după-amiezi.”
„Nu anulez nunta din cauza unei după-amiezi. O anulez pentru că după-amiaza asta mi-a arătat cine ești atunci când crezi că persoana din fața ta nu contează.”
Andreea s-a uitat spre mine cu o ură pe care nici măcar nu mai încerca să o ascundă.
„Asta ai vrut de la început.”
„Nu”, am spus. „Am vrut să mă înșel.”
Pentru prima dată, era adevărul pe care îl rosteam cu regret.
Aș fi preferat să mă întorc în camera mea, să scot uniforma udă și să mă simt ridicol pentru că suspectasem o femeie bună. Aș fi preferat ca Andreea să-mi fi oferit un prosop, să-mi fi cerut să beau o cafea și să fi demonstrat că angajații interpretaseră greșit câteva momente tensionate.
Dar ea alesese singură fiecare cuvânt și fiecare gest.
Andreea și-a luat geanta, însă în loc să plece s-a întors din nou spre Andrei.
„Bine. Ești supărat. Mă duc la hotel și vorbim mâine, după ce te calmezi.”
„Nu avem ce să discutăm mâine.”
„Avem contracte semnate, invitații trimise și aproape două sute de invitați.”
„Mă ocup eu.”
„Și apartamentul?”
Andrei a încruntat sprâncenele.
„Ce apartament?”
Pentru prima dată, Andreea părea să regrete că vorbise.
Am rămas nemișcată.
„Care apartament?” am întrebat eu.
Ea și-a strâns geanta la piept.
„Nimic.”
Andrei nu s-a lăsat.
„Andreea.”
După câteva secunde, a oftat iritată.
„Cel pe care urma să-l cumpărăm după nuntă.”
„Nu urma să cumpărăm niciun apartament.”
„Mama ta spusese că ne ajută cu o locuință.”
Am simțit cum mi se răcește sângele.
Cu câteva zile înainte, îi spusesem lui Andrei că, drept cadou de nuntă, intenționam să le ofer o sumă pentru avansul unei case. Nu stabilisem valoarea și nu discutasem niciodată direct cu Andreea.
„De unde știi?” am întrebat.
Andreea nu mi-a răspuns.
Andrei însă a înțeles imediat.
„Mi-ai citit mesajele cu mama?”
Tăcerea ei a fost suficientă.
„Doamne”, a murmurat el.
Andreea și-a schimbat din nou tactica, iar vocea i s-a îndulcit.
„Urma să fim căsătoriți. Nu ar trebui să existe secrete între noi.”
„Telefonul meu nu este al tău.”
„Dar viața ta urma să fie.”
„Urma.”
Cuvântul acela a lovit-o mai tare decât orice reproș.
S-a îndreptat spre ușă, dar înainte să o deschidă s-a întors către mine.
„Felicitări. Ai câștigat.”
Am clătinat din cap.
„Dacă tu crezi că asta este o victorie pentru o mamă, atunci încă nu ai înțeles nimic.”
A plecat fără să răspundă.
Ușa s-a închis, iar Andrei a rămas în mijlocul holului privind găleata răsturnată. Câteva secunde mai târziu, și-a trecut palmele peste față și s-a așezat pe ultima treaptă.
M-am apropiat de el.
„Îmi pare rău.”
„Nu tu trebuie să spui asta.”
„Te-am mințit și eu astăzi.”
„Ca să-mi demonstrezi ceva ce refuzam să văd.”
S-a uitat la uniforma mea udă, apoi la apa murdară de pe podea.
„De câte ori s-a purtat așa cu Maria?”
„Nu știu.”
„Iar eu i-am spus că exagerează.”
Regretul din vocea lui mă durea mai mult decât găleata.
„Atunci vorbește cu ea.”
În acel moment, ușa laterală s-a deschis, iar Maria a intrat timid. Îi cerusem să rămână în apropiere în cazul în care situația scăpa de sub control, însă după expresia ei era clar că auzise suficient.
Andrei s-a ridicat imediat.
„Maria, îmi pare rău.”
Ea a încercat să-l oprească.
„Domnule Andrei…”
„Nu. Te-am făcut să simți că nu te cred, deși lucrezi cu familia noastră de paisprezece ani. Am greșit.”
Ochii Mariei s-au umplut de lacrimi.
„Nu voiam să vă stric fericirea.”
„Nu tu ai stricat-o.”
Apoi Andrei a făcut ceva ce m-a convins că, în ciuda durerii lui, fiul pe care îl crescusem era încă acolo. A luat un prosop din dulapul de serviciu și a început să șteargă apa de pe podea.
Maria a protestat, dar el a continuat.
„Astăzi curăț eu.”
Telefonul lui a început să vibreze aproape imediat. Andreea îl suna. A respins apelul, însă după câteva secunde a sosit un mesaj, apoi altul și încă unul.
Andrei le-a citit fără să răspundă.
„Acum spune că tu ai manipulat înregistrarea.”
Am ridicat o sprânceană.
„Repede.”
Pentru prima dată în acea după-amiază, el a zâmbit slab.
„Apoi spune că mă iubește.”
Telefonul a vibrat din nou.
Zâmbetul a dispărut.
„Acum spune că, dacă anulez nunta, o să mă facă de râs în fața tuturor.”
Andrei a privit ecranul câteva secunde, apoi a tastat un singur mesaj.
„Ce i-ai scris?” am întrebat.
A pus telefonul pe masă.
„Că poate spune tuturor adevărul.”
În următoarea oră, Andrei a sunat organizatorul nunții, restaurantul și câțiva membri apropiați ai familiei. Nu inventa explicații și nu încerca să o umilească pe Andreea; spunea doar că nunta fusese anulată și că decizia era definitivă.
Când a terminat ultimul apel, părea epuizat, dar pentru prima dată de când coborâse scările, privirea îi era limpede.
„Mamă, data viitoare când încerci să-mi salvezi viața, putem începe cu o cafea?”
Am râs, deși încă aveam părul ud.
„Am încercat cu cafeaua. Nu m-ai crezut.”
A zâmbit și m-a îmbrățișat fără să-i pese că îi udam cămașa.
Maria ne privea de lângă ușă.
Andrei s-a desprins și s-a întors spre ea.
„De mâine vreau să vorbesc cu fiecare angajat căruia Andreea i-a făcut ceva. Dacă cineva a pierdut bani, a fost amenințat sau umilit din cauza ei, vreau să reparăm ce se poate repara.”
Maria a încuviințat.
M-am uitat la fiul meu și am înțeles că testul nu mai era despre Andreea.
Era despre ce făcea Andrei după ce afla adevărul.
M-am aplecat, am ridicat găleata și i-am întins-o.
„Atunci poți începe cu asta.”
Andrei a privit găleata, apoi podeaua încă umedă și a izbucnit în râs.
„Serios?”
„Foarte serios. Menajera temporară și-a încheiat programul.”
A luat găleata din mâna mea și a pornit spre camera de serviciu, iar eu și Maria l-am urmat. Cu câteva ore înainte mă temusem că adevărul avea să-mi distrugă relația cu fiul meu; acum înțelegeam că adevărul nu distrusese nimic care merita păstrat.
Doar îi deschisese ochii înainte să fie prea târziu.
