Într-o clasă plină de copii care învățau greu, doamna Nicolae făcea adevărate minuni.

Un bărbat își amintește cu recunoștință de doamna Nicolae, învățătoarea care l-a ajutat să învețe să citească și să scrie. În ciuda dificultăților, aceasta a avut un impact major asupra vieții lui.

„Pe vremea când eram eu copil, părinții care aveau copii cu probleme de învățare îi înscriau la clasa doamnei Nicolae.

Mulți dintre aceștia ajungeau în clasa a III-a fără să știe să scrie sau să citească corect. La fel eram și eu. Niciun profesor nu reușise să mă ajute să învăț.

Doamna Nicolae era tânără și avea o energie molipsitoare. În mod miraculos, toți copiii din clasa doamnei Nicolae reușeau să învețe scrisul și cititul foarte rapid. Avea și un ajutor de nădejde, numit Veronica.

Veronica nu era o persoană, ci o plantă. O plantă cățărătoare cu flori deosebite care împodobea clasa.

În fiecare an, doamna Nicolae oferea un pui din planta Veronica celor care reușeau să învețe să scrie și să citească. Era o mare onoare să primești un ghiveci cu un lăstar din Veronica.

Să primești ghiveciul era un moment solemn. Elevii își alegeau un nume pentru planta lor și îl scriau pe ghiveci. Nu voi uita niciodată ziua în care am primit propriul meu ghiveci.

L-am numit după mama mea, Roza, și eram foarte mândru că eram printre primii băieți din clasă care au primit această onoare.

Până la sfârșitul anului școlar, aproape toți elevii primiseră câte un ghiveci cu planta Veronica. Chiar și Bogdan, care avea cele mai mari dificultăți la începutul anului, și-a primit ghiveciul.

În vacanța de vară, ne-am promis că îi vom scrie doamnei Nicolae despre evoluția plantelor noastre. Ea ne-a sfătuit să folosim dicționarul pentru a corecta eventualele greșeli.

Am avut grijă de planta Roza toată vara. O udam regulat, îndepărtam frunzele uscate, și mă asiguram că nu se deshidratează.

Când a venit frigul, am mutat ghiveciul în casă, la fereastră, pentru a fi protejată de frig.

Pe măsură ce anii au trecut, planta Roza a început să crească și să facă pui, la fel ca Veronica. I-am transplantat într-o serie de ghivece noi, iar tata i-a vândut la serviciu.

Cu banii obținuți, am cumpărat pământ și ghivece noi, iar cu timpul, am început o mică afacere cu plante decorative. Tatăl meu m-a încurajat întotdeauna în această direcție.

După ani de zile, am primit un telefon care mă anunța că doamna Nicolae a trecut în neființă. Am simțit că este imperativ să particip la înmormântarea ei.

Aproape toți elevii pe care i-a învățat au fost acolo. Inclusiv planta Veronica, adusă de unul dintre foștii mei colegi, a fost prezentă lângă sicriu.

Discursurile au scos în evidență bunătatea doamnei Nicolae și au adus lacrimi în ochii mulțimii, amintindu-ne de clipele frumoase petrecute alături de ea.

Bogdan, unul dintre băieții care primise un ghiveci mult timp în urmă, a spus că de fiecare dată când citește eticheta unui produs la supermarket îi aduce aminte de doamna Nicolae.

El a lăsat o coroană superbă cu mesajul: „Dacă poți să citești asta, mulțumește-i unei învățătoare. Mulțumesc, doamna Nicolae.”

Povestea doamnei Nicolae și a plantei Veronica continuă să inspire și să emoționeze pe cei care au avut privilegiul să o cunoască.

Cum ați fost inspirați de un profesor de-a lungul vieții? Așteptăm cu drag comentariile și părerile voastre!