Adrian se apropie de Olivia, inhalând aroma delicioasă de pe masă. Cu ochii întredeschiși, exclamă:

— Ce parfumul divin! Olivia, ești cu adevărat o artistă în bucătărie.

Olivia răspunse cu modestie:

— Mulțumesc, dar nu am făcut decât o rețetă simplă de familie.

Adrian, zâmbind larg, se întoarse către Ana:

— Ai auzit, Ana? Olivia spune că nu a făcut nimic special!

Cu un gest glumeț, Adrian continuă:

— Ar trebui să-i ceri rețeta. Poate vei reuși și tu să gătești ceva care să merite servit cândva.

Ana simți o lovitură de umilință, dar înainte de a putea reacționa, Dan, soțul Oliviei, intervene cu o vorbă bună:

— Am aflat că ai primit o promovare, Adrian. Felicitări!

— Da, mulțumesc! Era și timpul. Să fiu sincer, nimeni nu e mai capabil decât mine în echipa mea, răspunse Adrian cu mândrie.

În timp ce bărbații începeau să discute despre muncă, Olivia se apropie de Ana și îi șopti:

— Mă ajuți să aduc desertul?

Ana simți o ușurare și acceptă cu recunoștință. O urmă pe Olivia în bucătărie, unde tensiunea din umerii săi dispăru, ca și cum ar fi fost eliberată de o povară invizibilă.

— Îmi pare rău pentru comentariile lui Adrian, spuse Olivia cu blândețe, aranjând desertul. Iată ce înseamnă să fie nesăbuiți, nu?

Ana încercă să pară nepăsătoare:

— M-am obișnuit. Și, până la urmă, are dreptate. Nu sunt o gospodină prea pricepută.

Olivia se opri, întâlnind privirea Anei cu seriozitate:

— Ți-am povestit de soția șefului lui Dan? Și ea zicea mereu același lucru.

Ana o privi nedumerită:

— Cum adică? Ce vrei să spui?

— Olesea, soția directorului companiei unde lucrează Dan. El mereu o critica în public. Nimic din ce făcea ea nu era suficient de bun pentru el. Într-o zi, după ani de astfel de tratament, a plecat cu copiii și nu a mai fost văzută.

Nimeni nu bănuia ce trăia de fapt, toți vedeau o căsnicie perfectă: un soț de succes și o soție mereu zâmbitoare, relatează Olivia.

Ana simți cum gura i se usucă.

— De ce îmi spui toate astea?

Olivia așeză prăjiturile și îi cuprinse mâinile cu ale sale:

— Pentru că am fost acolo, Ana. În primii ani de căsnicie, Dan era la fel. Nimic din ce făceam nu era suficient. Casa nu era destul de curată, mâncarea nici pe departe perfectă. Mă compara constant cu alte femei. Am decis să pun piciorul în prag și i-am propus consiliere. Așa am construit ce avem acum, un cuplu fericit și respectuos.

Ana își lăsă privirea în jos, simțind lacrimi în colțul ochilor.

— Dar Adrian nu e rău… continuă ea defensiv. El doar… vrea totul să fie perfect.

— Și Dan vrea să fie totul perfect, dar eu refuz să mă simt mică, neimportantă. Simți la fel? întrebă Olivia.

În tăcere, Ana își simți sufletul copleșit de adevăr.

— Ana, încercă să numeri câte momente fericite ai comparativ cu cele în care te simți mizerabilă alături de el. E un exercițiu simplu care te poate ajuta să vezi realitatea.

Ușa bucătăriei se deschise brusc, iar Dan își strecură capul înăuntru, zâmbind.

— Sunteți gata cu desertul? Băieții așteaptă cu nerăbdare!

Olivia zâmbi cald soțului său:

— Venim imediat, dragule.

După plecarea lui Dan, Olivia îi strânse mâinile Anei cu afecțiune:

— Poți vorbi oricând ai nevoie. Mă voi bucura să te ascult și să te ajut cum pot.

În restul serii Ana avu un soi de claritate, observând prima dată cu adevărat cât de diferit se purta Dan cu Olivia – afecțiunea și respectul pluteau din privirea lui. În contrast, Adrian continua să facă mici remarci acide.

Drumul spre casă fu împlut de laude și comparații aduse de Adrian la adresa Oliviei și a soțului ei, Dan.

— Ar trebui să petreci mai mult timp cu Olivia, poate înveți câteva trucuri, remarcă Adrian.

Ana se lăsă prinsă de gânduri privindu-și propria reflexie vagă în ferestrele mașinii. Lumina orașului le reflecta chipurile obosite.

„Te simți bine în prezența lui?” – cuvintele Oliviei răsunau în mintea ei.

— Adrian, trebuie să discutăm, anunță Ana cu o fermitate nouă găsită.

— Despre ce? întreba Adrian uimit.

— Despre noi, despre cum mă faci să mă simt…

— Te tratez ca pe o regină!, replică el retoric, râzând.

— Nu, nu o faci, zise Ana ferm. Mă faci să mă simt mică și nesemnificativă. Vreau să mergem la consiliere sau… trebuie să reconsider dacă mariajul nostru mai merită.

Adrian, surprins, continuă să insiste:

— Ce prostii spui? Suntem bine așa cum suntem!

— Poate tu ești, dar eu nu mai sunt dispusă să mă simt astfel, argumentă Ana cu putere.

În următoarele săptămâni, Ana și Adrian trec printr-o schimbare de proporții. Consilierea deschide rănile și în același timp oferă șanse de vindecare. Ana își redescoperă forța, învață să ceară respect și recunoaștere. Adrian devine conștient de propriile greșeli.

Cu timpul, casa lor devine din nou un loc de bucurie și întărire reciprocă. Pe parcursul unei cine alături de Olivia și Dan, Ana îl observă pe Adrian ajutând cu drag la servirea mesei, privirea lui fiind plină de dragoste sinceră pentru ea.

Ana realiza că nu este niciodată prea târziu să cerem respectul pe care îl merităm. O conversație pe timp de seară, într-o bucătărie, poate schimba vieți. Din cântecul fericirii, își dădu seama că uneori eliberarea vine printr-o vorbă curajoasă spusă la momentul potrivit.

Dacă povestea te-a inspirat, împărtășește-ți gândurile și comentariile cu noi. Ne-ar face mare plăcere să le auzim!