O seară caldă de vară cu luna strălucind blând asupra satului adormit. În gospodăria Georgescu, Anatol și Mărioara, recent căsătoriți, dormeau în camera oferită de părinții lui Anatol. Liniștea părea să domnească peste tot.

În grădina din spatele casei, ascunsă sub umbra prunului bătrân, Oxi privea atentă către fereastra întunecată. Inima îi bătea puternic și mâinile îi tremurau ușor în timp ce ținea o mică piatră. Se întreba dacă să o arunce în geam sau nu.

„Asta nu este drept,” își spunea ea, în timp ce lacrimile îi alpineau ochii. „Toți știau că el trebuia să fie al meu.”

Înainte să se decidă, ușa casei s-a deschis ușor și Mărioara a ieșit. Purta o rochie albă simplă care părea să sclipească în lumina lunii. Oxi s-a tras și mai mult în umbră urmărind-o atentă. Mărioara s-a oprit în grădină, complet iluminată de lună.

Curiozitatea a învins gelozia și Oxi a urmărit-o cu grijă să nu fie văzută. Ce a urmat a fost incredibil: Mărioara a întins brațele și a început să se rotească încet. Rochia ei albă părea să se dizolve în lumină, iar trupul ei delicat a început să strălucească. Urechile mari, motiv de batjocură în sat, s-au alungit și au devenit translucide.

Oxi a acoperit gura cu mâinile nevenindu-i să creadă ochilor. Mărioara se transformase într-o creatură fermecătoare – etereală și luminoasă. Nu mai semăna cu nimic omenesc.

Anatol a ieșit și el din casă. Spre deosebire de Oxi, nu părea surprins. S-a apropiat de Mărioara, care plutea la câțiva centimetri de sol, și i-a luat mâinile.

— Ți-a fost dor de casă? a întrebat-o el.

Vocea Mărioarei, când a răspuns, era ca sunetul unor clopoței.

— Îmi este mereu dor de casa mea dintre stele, Anatol. Dar casa mea acum este cu tine aici.

Oxi simțea că i se învârte capul. „Ce se întâmplă? Ce este ea?” se întreba neîncrezătoare.

— Va trebui să le spunem într-o zi, a spus Anatol mângâindu-i obrazul. Nu putem păstra secretul mereu.

— Știu, a răspuns Mărioara. Dar mai așteaptă. Vreau să învăț despre oamenii tăi.

Anatol a sărutat-o blând.

— Avem tot timpul din lume.

Mărioara a zâmbit, iar lumina zâmbetului ei a umplut grădina.

— O viață pământească e doar un clipit pentru mine. Dar voi savura fiecare moment cu tine.

Oxi s-a retras nesigură pe picioare. Ceea ce văzuse întrecea orice imaginație. S-a împiedicat și a căzut zgomotos. Anatol și Mărioara s-au întors alarmându-se la sunet.

— Cineva ne-a văzut, a șoptit Mărioara, revenind rapid la aspectul uman.

Anatol s-a apropiat unde Oxi căzuse.

— Cine e acolo? a strigat el.

Oxi s-a ridicat tremurând din umbră.

— Eu sunt Oxi, Anatol.

Fața lui Anatol s-a întunecat de furie și grijă.

— Ce cauți aici? Ne-ai urmărit?

Oxi nu-și putea lua ochii de la Mărioara, acum din nou o tânără ciudată dar umană.

— Ce… ce e ea? a șoptit Oxi.

Mărioara a venit lângă ea cu o privire ce părea să pătrundă prin Oxi.

— Ți-e frică de mine acum, Oxi? a întrebat blând, departe de sunetul cristalin de mai devreme.

— Eu… eu nu înțeleg, a bâiguit Oxi. Ce am văzut?

Anatol s-a uitat la soția sa care a dat din cap aprobator.

— Intră în casă, îți vom explica. Dar promite că vei păstra secretul.

În bucătăria casei Georgescu, Oxi tremura cu o cană de ceai în față.

— Am întâlnit-o în armată, a început Anatol. A căzut din cer, ca o stea.

— Nava mea s-a defectat, a continuat Mărioara. Studiam Pământul, dar ceva s-a stricat și am rămas.

— Ai mei nu m-au găsit și Anatol m-a protejat. El m-a învățat să fiu om.

Oxi clipea neînțelegând tot.

— Deci ești un extraterestru? a întrebat încet.

Mărioara a zâmbit.— Ne spuneți extraterestru, zână sau înger. Suntem exploratori. Observăm fără a interfera.

— De ce strălucești atunci când… când schimbi forma? a întrebat Oxi reușind să-și găsească vocea.

— Aceasta este forma mea reală. Ceea ce vezi acum e o adaptare.

Anatol a privit-o cu dragoste profundă.— M-am îndrăgostit de esența ei, indiferent de zvonurile satului. Eu știu adevărul.

Oxi și-a coborât privirea rușinată de gândurile avute față de Mărioara.

— De ce mi-ați spus toate astea? De ce aveți încredere în mine? a întrebat ea încet.

Mărioara s-a așezat lângă ea atingându-i brațul cu blândețe.— Pentru că ai o inimă bună, Oxi. Și e important să știi de ce Anatol a făcut această alegere.

Oxi plângea în tăcere.— Îmi pare rău pentru ce am crezut sau spus despre tine, a șoptit.

— Nu-ți face griji, a răspuns Mărioara zâmbind blând. Secretul trebuie păstrat până sunt pregătită să dezvălui tot.

A doua zi, satul a observat schimbarea. Oxi, fosta critică, râdea acum alături de Mărioara. Zvonurile au început să circule.

— Ce s-o fi întâmplat? întreba o bătrână.

— Poate că Mărioara nu e așa rea cum credeam, sugera altcineva.

— Poate că e ceva special la ea, ceva ce nu vedem, adăuga cineva.

Anatol urmărea totul de la distanță și zâmbea. Poate că într-o zi, satul va afla adevărul despre soția lui venită de departe. Dar până atunci, era mulțumit să o iubească așa cum era, indiferent de părerea altora.

Iar Oxi? A învățat că adevărata frumusețe, fie ea umană sau nu, vine din interior și strălucește mai tare decât orice stea.

Ai o poveste sau o experiență similară? Împărtășește-ne gândurile tale în comentarii!