Când Olga a părăsit spitalul după mai bine de o lună, purtându-l pe fiul lor Anton în brațe, Igor era în al nouălea cer. Cu grijă, a ajutat-o să intre în mașină și a așezat micuțul cu atenție în scaunul auto. Totul părea perfect, dar fericirea lui s-a zdruncinat când Olga s-a întors spre el și i-a spus cu hotărâre:

— Igor, vreau să o duci pe Nastia înapoi la orfelinat.

La auzul acestor cuvinte, Igor s-a simțit ca paralizat. Era sigur că nu a auzit bine, că emoțiile intense ale acestor luni își spuneau cuvântul.

— Ce ai spus? — a întrebat el cu vocea tremurândă, sperând să afle că a înțeles greșit.

Olga a fost categorică și fără ezitare. — Nu o mai vreau în casa noastră. Avem acum un copil al nostru, Anton, nu mai avem nevoie de unul adoptat.

Igor era înmărmurit. Nu-i venea să creadă că aceasta era aceași Olga care, cu ani în urmă, pleda pentru adopția Nastei și promitea să o iubească necondiționat. Privind-o, vedea doar hotărâre și nicio urmă de îndoială.

— Olga, Nastia este fiica noastră! Cum poți spune așa ceva?

— Nu este, Igor. Ea nu este din sângele nostru. Întotdeauna am simțit asta. Comentariile oamenilor m-au afectat. Acum nu mai trebuie să mimez nimic având un copil natural.

Sfâșiat de furie și dezgust, Igor și-a încleștat mâinile pe volan. Cum putea Olga, femeia cu care împărțise atât de multe, să sugereze să renunțe la copilul adoptat, crescut și iubit? În acel moment, sentimentul că s-a rupt ceva între ei a fost mai puternic ca oricând.

— Eu nu voi abandona pe Nastia, — a spus el, hotărât. — Dacă tu ești capabilă de așa ceva, mă întreb cine ești cu adevărat.

— Igor! Cum poți distruge familia noastră din cauza unui copil ce nu e al nostru? Anton e mai important acum. Cum poți să îi pui la egalitate?

— Nu-i compar pe cei doi. Ea rămâne fiica mea. Dacă ai o problemă cu asta, este problema ta.

Drumul spre casă a fost tăcut și apăsător. Odată ajunși, Nastia s-a grăbit să-și îmbrățișeze mama și frățiorul, dar Olga i-a oferit doar o privire rece. Nastia a simțit instant că ceva nu e în regulă și l-a privit îngândurată pe Igor.

Zilele ce au urmat au fost pline de tăcere tensionată. Olga a ignorat-o complet pe Nastia, ca și cum nu ar fi existat. În cele din urmă, disputele au ieșit la suprafață.

Olga și-a dat un ultimatum lui Igor: să aleagă între ea cu Anton și Nastia. Lupta din sufletul lui Igor era îngrozitoare. Îi iubea pe amândoi copiii și nu putea să o scoată pe Nastia din viața lui.

— Dacă îți pasă așa mult de fata aceea, du-te cu ea! — a strigat Olga într-o zi aceste vorbe crude și insensibile.

Igor a privit-o, acum sigur că femeia pe care a iubit-o dispăruse. În fața lui, doar o străină care nu mai avea calitățile ce îi cuceriseră inima. — Bine, — a spus el cu calm. — Plec. Iar Nastia vine cu mine.

Olga nu a găsit cuvinte. Credea că Igor va ceda, dar răspunsul lui a fost ferm.

A doua zi, Igor și Nastia și-au făcut bagajele și au părăsit casa în care fuseseră până acum fericiți. S-au mutat într-un alt oraș, Igor și-a găsit un nou loc de muncă și au început o nouă viață, luptând pentru fericirea lor.

Nastia nu s-a plâns niciodată, sentimentul de iubire din partea tatălui ei era suficient pentru ea.

Anii au trecut. Nastia a crescut, a terminat facultatea cu succes și a ajuns o femeie realizată, independentă. Olga a dispărut din povestea lor, iar Igor a aflat mai apoi că a divorțat de un alt bărbat. Dar nu i-a păsat.

Într-o zi, când Nastia stătea cu copila ei în brațe, s-a întors către Igor și i-a spus cu emoție:

— Tată, îți mulțumesc pentru că nu m-ai părăsit. Te iubesc.

Igor a zâmbit, simțind căldura iubirii părintești. Știa că luase decizia corectă și nu regreta nimic din ce făcuse pentru fiica sa.

Dacă te-a emoționat această poveste, te invităm să ne împărtășești părerea ta. Ce părere ai despre decizia lui Igor? Lasă un comentariu și spune-ne cum te-a impresionat această relatare. Împreună putem transforma aceste emoții în povești de suflet distribuite prietenilor noștri!