Calin Georgescu, declaratii socante

Calin Georgescu a oferit declarații la Realitatea PLUS după ce Curtea Constituțională a anunțat anularea alegerilor prezidențiale, într-o decizie fără precedent.

„Votul nostru este, practic, o rugăciune pe care o rostim la intrarea în secțiile de votare. Am pierdut mult din umanitatea noastră în aceste regimuri autoritare instaurate de Iohannis în ultimul deceniu.

Aș solicita desecretizarea tuturor discuțiilor din cadrul CSAT. Acum, USR încearcă să revină prin Nicușor Dan. Soros a căzut. Sunt ultimele lor zvâcniri.

Trebuie să fim puternici și să ne revendicăm drepturile câștigate în 1989. Frica lor este mai mare decât a noastră. Poporul român este pe cale să-și recâștige demnitatea.

Le este teamă, pentru că au realizat că românii sunt propriii lor stăpâni. Este cel mai important semnal că românii s-au trezit și știu ce au de făcut. Noi suntem cei care contează, aici, acasă. Vom primi un mesaj clar din partea lui Trump, dar e esențial să înțelegem cine suntem și ce vrem.

Oriunde merg, totul este monitorizat. Sunt mașini suspecte care mă urmăresc. Este o încercare constantă de a induce frica pentru a controla populația. Totuși, românii nu mai sunt speriați. Eu nu mă las intimidat. Suntem cu Dumnezeu pretutindeni.

->

Vor fi tentative de intervenție, dar nimeni nu poate să se opună voinței poporului român. În curând, Trump va transmite mesaje de susținere pentru România. Noi ne menținem pozițiile și ne continuăm misiunea.

Este un abuz greu de imaginat. Toată lumea vorbește despre asta acum. Situația războiului este cea mai importantă.

Primele mesaje ale lui Trump au fost transmise, iar altele vor urma. Sistemul oligarhic a pierdut controlul. Fiul lui Donald Trump este principalul său consilier. Suntem în poziția de a finaliza procesul democratic. Invit românii din diaspora să vină la vot și să arate lumii că suntem blocați.

Doar războiul poate acoperi toate manevrele pe care le-au făcut? România a contribuit cu armament. Trebuie să mergem la vot, este dreptul nostru. Mâine voi fi la secția de votare.

În întreaga campanie am pledat doar pentru pace. Este singura noastră cale! Strategia păcii! Cu toate acestea, există riscul să fim implicați într-un conflict.

Sunt acasă, fără internet, fără căldură și fără lumină. Lucrurile au luat o direcție pe care nu o mai putem controla. Este deja un stat dictatorial.

Am încercat să contactez furnizorii, dar nu răspund sau spun că nu au de ce să vină. Nu vom ceda. CCR a devenit nu doar prima, ci singura putere în stat. Această acțiune abuzivă și ilegală transformă cei nouă judecători în stăpâni supremi asupra celor 19 milioane de cetățeni.

Ei aveau date reale din teren, iar decizia Curții a venit în timp ce secțiile de votare erau deschise. Eu aveam peste 80%. Problema principală este că avem de-a face cu o acțiune dublă. Administrația Biden dorește să împiedice numirea lui Donald Trump. Obiectivul lor este implicarea în război a sistemului oligarhic.

Acum, totul depinde de această miză. Singura noastră acțiune este votul. Este un drept câștigat. Este dreptul nostru să fim prezenți în fața secțiilor de votare.

CCR nu poate învinge dorința și puterea unui popor. Mâine voi fi personal la secția de votare din Mogoșoaia pentru a vota. CCR nu poate substitui nici Guvernul, nici alte instituții ale statului.

Suntem pregătiți să ne exercităm dreptul de vot. Buletinele sunt tipărite. CCR nu are dreptul de a anula alegerile. Este important ca românii să fie prezenți la secțiile de votare. BEC nu s-a pronunțat. CCR nu poate bloca procesul electoral.

CCR este doar o instituție care nu poate opri procesul democratic. Mâine voi merge la vot și încurajez pe toată lumea să facă același lucru. Instituțiile statului au obligația de a respecta democrația. Nu putem accepta încălcarea abuzivă a drepturilor câștigate în ultimii 35 de ani.

Se forțează implicarea României în război pentru a se declara stare de necesitate, astfel încât Donald Trump să nu își poată prelua mandatul.

Capul șarpelui este sistemul financiar global. După 1970, s-a trecut la o tipărire masivă a banilor. Nu mai există bani reali, totul este virtual. Războiul este folosit pentru a ascunde tot. Intenția lor, mai ales după victoria lui Trump, este declararea stării de urgență, astfel încât Biden să rămână în funcție, iar Trump să nu mai poată fi investit.

Declanșarea războiului este legată de România. Președintele actual este Biden, iar dacă se declară stare de necesitate, Trump nu va putea fi numit. Prin ceea ce am realizat în primul tur, România a schimbat cursul lucrurilor.

Pacea era prioritatea noastră, iar nimeni nu ar fi putut atinge poporul român sub conducerea mea. Avem informații care vor fi dezvăluite foarte curând. Corupția trebuie ascunsă și nu o mai pot face decât prin impunerea acestui conflict. România nu are nicio legătură cu acest război.” a declarat Calin Georgescu.