Ce se ascunde în carnea de mici. Deliciul românilor de 1 Mai vine la pachet cu multe pericole. Nici experții nu s-au așteptat la asemenea descoperiri!
Ziua de 1 Mai se apropie, iar în multe gospodării românești grătarele sunt deja pregătite. Nelipsiți de la această sărbătoare sunt micii – preferați de mulți, dar adesea cumpărați fără a se cunoaște exact ce conțin.
În această perioadă, cererea pentru mici explodează. Puțini știu, însă, că o mare parte din acești mici pot fi contaminați cu bacterii periculoase, precum Salmonella și E. coli.
În plus, carnea afișată pe etichetă nu este întotdeauna cea reală – în loc de carne de oaie, se pot regăsi amestecuri din porc, pasăre sau chiar adaosuri de soia.
Pentru a testa calitatea produsului, jurnaliștii Observator au trimis mostre de carne de mici la laborator. Rezultatele au fost atât de grave încât i-au surprins chiar și pe cercetători. Niciuna dintre probe nu a trecut testele de calitate, ceea ce înseamnă că nu ar fi trebuit să ajungă la vânzare.
Analizele de laborator au arătat nu doar că ingredientele de pe etichetă nu corespundeau realității, ci și că respectivele produse ar putea pune în pericol sănătatea consumatorilor.
„Din păcate, de data aceasta, niciunul dintre produsele aduse de dumneavoastră nu poate fi recomandat neapărat pentru consum. Unele au probleme de siguranţă alimentară, adică, între timp, probabil că au și fost interzise de la consum de către autorități. Altele sunt non calitative.”
— Alexandru Cîrîc, director ICA, pentru Observator
Specialiștii au identificat prezența unor bacterii periculoase în carne, inclusiv Salmonella și E. coli, dar și urme de contaminare fecală. Cu alte cuvinte, mulți dintre cei care pun mici pe grătar de 1 Mai nici măcar nu știu ce consumă.
Infecția cu Salmonella poate cauza simptome severe precum febră, dureri abdominale, frisoane și vărsături. Cei mai expuși sunt copiii și persoanele cu sistem imunitar slăbit. Totuși, prepararea termică riguroasă poate reduce considerabil riscul.
Mai mult decât atât, în loc de carnea promisă – de oaie sau vită – în unele cazuri s-au găsit alte tipuri de carne sau adaosuri semnificative de zgârciuri ori proteine vegetale, cum ar fi soia.