— Lasă-l să creadă că a câștigat, am spus. Apoi convoacă o ședință de urgență a acționarilor.
Maia nu răspunde imediat, însă felul în care închide dosarul îmi spune că înțelege exact ce vreau să fac. Dacă îl confrunt acum pe Andrei, va nega, va șterge urme și va transforma fiecare minciună într-o explicație convenabilă, dar dacă îl las să creadă că nu știu nimic, va continua să se comporte ca un om convins că și-a eliminat singurul obstacol.
— Ședința poate fi convocată mâine dimineață, spune ea. Odată finalizat transferul acțiunilor, tu controlezi votul.
Semnez documentele necesare, apoi ies din clădire fără să mă uit din nou spre biroul lui Andrei. În lift, telefonul vibrează încă o dată.
„Să iau vinul acela care îți place?”
Privesc mesajul și aproape că râd. Omul care a divorțat de mine în secret îmi cumpără vin pentru cina romantică pe care intenționează s-o ia cu femeia despre care crede că încă îi este soție.
„Sigur”, îi răspund. „Ne vedem acasă.”
Când intru în apartament, puțin după șapte, fac exact ceea ce fac într-o seară obișnuită. Îmi las geanta pe scaun, pun apă la fiert și așez două farfurii pe masă, deși fiecare gest îmi amintește că locuința în care mă aflu nu mai este casa unei familii, ci decorul în care Andrei își joacă de două luni rolul de soț.
Ajunge la opt fără zece, cu vinul într-o mână și un buchet de lalele în cealaltă. Mă sărută pe obraz cu aceeași naturalețe cu care probabil a semnat actele prin care a declarat că nu mai locuiesc aici.
— Zi grea? mă întreabă.
— Interesantă.
Își scoate sacoul și îmi povestește despre companie, despre investitori și despre o ședință pe care trebuie s-o pregătească pentru săptămâna următoare. Nu menționează Ioana și, evident, nu menționează divorțul.
Apoi îmi spune ceva care îmi confirmă că Maia are dreptate să nu-l avertizăm.
— Apropo, compania trece printr-o reorganizare, spune el. Nimic grav, dar s-ar putea să mutăm câteva active pentru eficiență fiscală.
— Ce fel de active?
Pentru prima dată, ezită.
— Detalii tehnice. Nu vreau să te plictisesc.
Același zâmbet indulgent pe care îl folosește de fiecare dată când presupune că nu înțeleg afacerile.
— Bine, spun liniștită. Atunci nu mă plictisi.
În noaptea aceea, Andrei adoarme repede, iar eu rămân cu ochii deschiși, ascultând respirația bărbatului care își construiește viitorul la câțiva centimetri de mine. Nu simt nevoia să-i verific telefonul și nici să-i caut mesajele, pentru că nu mai am nevoie să aflu dacă mă trădează; acum trebuie doar să aflu cât de departe merge trădarea.
Dimineața, pleacă devreme. Înainte să închidă ușa, se întoarce și îmi spune că mă iubește.
La ora zece și douăzeci, intru în sala principală de ședințe a Mărășești Technologies alături de Maia și Diana.
Andrei este deja acolo.
Ioana stă la dreapta lui, cu un laptop deschis în față, iar ceilalți membri ai consiliului discută în șoaptă. Când mă vede, Andrei se ridică atât de brusc încât scaunul lovește peretele din spatele lui.
— Ce cauți aici?
Nu îi răspund imediat.
Maia așază un dosar în fața președintelui consiliului, apoi anunță că succesiunea Elenei a fost finalizată în dimineața aceea și că noul proprietar al pachetului de cincizeci și opt la sută din acțiunile cu drept de vot solicită recunoașterea oficială a transferului.
Andrei își recapătă zâmbetul.
— Elena a murit? întreabă el, încercând să pară surprins. Îmi pare rău, iubito. De ce nu mi-ai spus?
Cuvântul „iubito” cade peste masă ca ceva murdar.
— Pentru că eram ocupată să aflu că nu mai sunt soția ta.
Camera amuțește.
Ioana își ridică privirea.
Fața lui Andrei își pierde culoarea.
— Despre ce vorbești?
Scot copia hotărârii și o așez în fața lui.
— Despre divorțul nostru, finalizat acum două luni.
Pentru câteva secunde, nimeni nu se mișcă.
— Trebuie să fie o greșeală, spune el.
— Atunci este o greșeală foarte detaliată. Include o adresă falsă, un cont de e-mail creat special pentru dosar și o declarație electronică pe care eu nu am semnat-o.
Ioana își închide laptopul încet.
Andrei se întoarce spre mine.
— Putem discuta acasă.
— Nu avem o casă conjugală, Andrei. Conform documentelor depuse de tine, am părăsit-o cu luni în urmă.
Unul dintre membrii consiliului își drege glasul, însă Maia ridică o mână.
— Mai există ceva.
Deschide al doilea dosar.
În ultimele ore, echipa ei verifică tranzacțiile pregătite de conducerea companiei, iar reorganizarea despre care Andrei îmi vorbește la cină se dovedește mult mai interesantă decât pretinde. Trei active valoroase urmează să fie transferate către o societate nouă la un preț mult sub valoarea lor reală.
Societatea respectivă este controlată indirect de Andrei.
— Asta este absurd, spune el.
— Atunci explică documentele, răspund.
Andrei privește în jurul mesei și realizează că nimeni nu îl mai privește ca pe directorul sigur pe el care controlează încăperea. Pentru prima dată, trebuie să răspundă în fața unor oameni pe care nu îi poate intimida.
— Este o restructurare perfect legală.
— Poate că este, spune unul dintre administratori, dar nu a fost aprobată de consiliu.
Ioana se ridică.
— Eu nu știam nimic despre asta.
Andrei se întoarce violent spre ea.
— Stai jos.
Felul în care îi vorbește schimbă imediat atmosfera.
Ioana rămâne în picioare.
— Mi-ai spus că transferurile sunt aprobate.
Înțeleg atunci ceva important. Relația lor poate fi reală, însă Andrei nu îi spune nici ei tot adevărul. Probabil că nimeni din viața lui nu primește adevărul complet.
Maia îmi împinge discret o foaie.
Pe ordinea de zi se află propunerea de suspendare imediată a directorului general până la finalizarea unui audit independent.
Andrei citește titlul peste umărul meu.
— Nu poți face asta.
— Pot vota.
— Nu înțelegi compania.
Replica lui mă lovește aproape comic, pentru că este aceeași pe care o aud de ani întregi.
Îmi deschid mapa și scot rapoartele pe care le-am analizat împreună cu mătușa Elena. Îi spun exact unde a crescut datoria operațională, ce contracte au marje suspect de mici și care două filiale au raportat cheltuieli disproporționate în ultimele trimestre.
Când termin, Andrei nu mai zâmbește.
— Elena te-a pregătit pentru asta?
— Elena m-a învățat să nu confund încrederea cu ignoranța.
Votul durează mai puțin de cinci minute.
Cu pachetul meu majoritar și sprijinul a încă trei membri ai consiliului, suspendarea trece.
Andrei își pierde temporar funcția înainte de prânz.
Se ridică și vine spre mine, dar se oprește când Maia pășește între noi.
— Ai plănuit asta, spune el.
— Nu. Tu ai plănuit totul. Eu doar am aflat.
Își trece mâna peste față.
— Divorțul a fost pentru protecție financiară.
— A cui?
Nu răspunde.
— Știai de moștenire?
Privirea lui se schimbă pentru o fracțiune de secundă, iar acel moment îmi oferă răspunsul.
Maia îl observă și ea.
— De unde știai? întreb.
Andrei tace.
Atunci Diana deschide ultimul document din dosar. Cu trei luni înainte, cineva din biroul lui Andrei solicitase informații despre structura succesorală a mătușii Elena, pretinzând că cererea era necesară pentru „planificarea patrimonială a familiei”.
Cererea poartă autorizarea lui.
Totul devine limpede.
Andrei află că Elena este grav bolnavă și bănuiește că voi moșteni o parte importantă din avere. Divorțează în secret înainte ca transferul să se producă, folosind acte false ca să mă împiedice să contest procedura, apoi continuă să trăiască alături de mine, probabil sperând să-mi păstreze încrederea suficient de mult încât să beneficieze indirect de bani.
Numai că nu știe despre acțiuni.
— Credeai că primesc bani, spun. Nu știai că primesc compania.
Andrei nu mai încearcă să nege.
— Putem rezolva asta între noi.
— Noi nu mai existăm. Tu te-ai ocupat personal de asta.
Ioana își ia geanta și se îndreaptă spre ușă.
— Ioana! strigă el.
Ea se oprește.
— Mi-ai spus că divorțul era de comun acord.
Apoi pleacă fără să se uite înapoi.
După ședință, Andrei mă urmărește până în hol.
— Te rog, spune el. Am făcut o greșeală.
Mă întorc spre el.
— O greșeală este să uiți o aniversare. Tu ai creat o adresă falsă, ai folosit o semnătură care nu era a mea, ai mințit instanța și ai continuat să dormi lângă mine în fiecare noapte.
— Mi-a fost frică să nu pierd tot.
— Și tocmai de aceea ai pierdut.
Maia mă așteaptă lângă lift. Îmi spune că putem începe imediat procedurile privind falsificarea documentelor și că auditul companiei va merge înainte independent de situația noastră personală.
— Dar divorțul? întreabă ea. Încă putem solicita anularea.
Privesc prin geamul holului spre oraș, apoi spre Andrei, care stă singur în fața sălii din care tocmai este exclus.
Cu o zi înainte, vestea că sunt divorțată fără să știu îmi taie respirația. Acum înțeleg că anularea hotărârii m-ar lega din nou juridic de un om care a muncit luni întregi ca să scape de mine în secret.
— Nu, spun. Contestăm falsurile și tot ce a făcut ilegal, dar nu vreau căsnicia înapoi.
Maia zâmbește ușor.
— Ești sigură?
— Pentru prima dată după mult timp.
Ușile liftului se deschid.
Andrei face un ultim pas spre mine.
— Și noi? întreabă.
Îl privesc și nu mai văd bărbatul cu care îmi imaginam că voi îmbătrâni, ci doar omul care a confundat dragostea mea cu naivitatea și loialitatea mea cu permisiunea de a mă trăda.
— „Noi” s-a terminat acum două luni, îi spun. Pentru asta, măcar, ai avut grijă ca actele să fie foarte clare.
Intru în lift alături de Maia, iar ușile se închid înainte ca Andrei să mai poată răspunde. În mâna mea nu mai țin testamentul ca pe vestea care urma să ne schimbe viața, ci ca pe începutul unei vieți pe care, de data aceasta, nimeni nu o mai poate administra în locul meu.
